SCORŢÁR, (1, 2) scorţari, s.m., (3) scorţare, s.n. 1. S.m. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenuşie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare şi ascuţit şi cu coada scurtă şi retezată (Sitta europaea). 2. S.m. Scorţărel. 3. S.n. (Reg.) Covor (ţărănesc); scoarţă. – Scoarţă + suf. -ar.

SCORŢÁR s. v. ţiclean.

SCORŢÁR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scor-ţăraş, scorţărel, (reg.) cojaiţă, cojar, cojoaică, pasăre-mânuitoare. 2. (Sitta europeaea caesia) (reg.) bocănitoare, căţărătoare, ciocârleţ, ţiclău, ţiclete, ţoi, ciocănitoare-mică.

scorţár (pasăre) s. m., pl. scorţári

scorţár (covor) s. n., pl. scorţáre

SCORŢÁR ~i m. Pasăre migratoare, insectivoră, de talie mică, cu ciocul în formă de sabie, cu gâtul alb şi cu pântecele galben; ţiclete. /scoarţă + suf. ~ar