SCÓRBURĂ, scorburi, s.f. 1. Scobitură (mare) în trunchiul unui copac putrezit pe dinăuntru; p. ext. trunchi de copac găunos, putrezit. 2. Gaură, văgăună mică într-un mal, în stâncă etc.; peşteră; p. gener. cavitate, gaură, scobitură. – Et. nec.

SCÓRBURĂ s. v. adâncitură, cavernă, cavitate, copcă, gaură, grotă, ochi, peşteră, scobitură.

SCÓRBURĂ s. (pop.) butură, (reg.) bortă, bortură, boştură, butoară, butoarcă, corobaie, corobană, găunoşitură, năclad, rădăcină, retezătură. (Salcia avea o ~ mare.)

scórbură s. f., g.-d. art. scórburii; pl. scórburi

SCÓRBUR//Ă ~i f. 1) Spaţiu gol în tulpina unui copac, format în locul miezului lemnos putrezit. 2) Scobitură într-un mal sau într-o stâncă. [G.-D. scorburii] /<lat. scorbula