SCOROJÍ, scorojésc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafaţă) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli şi despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafaţă) prin umflare, cojire etc. din cauza condiţiilor de mediu; a se coşcovi, a se coji, a se burduşi. 3. (Despre pielea corpului unor fiinţe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părţi ale lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coşcovi“).

SCOROJÍ vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâţa. (Pielea i s-a ~.) 2. v. coşcovi. 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)

scorojí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. scorojésc, 3 sg. scorojéşte, imperf. 3 sg. scorojeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. scorojeáscă

A SCOROJ//Í ~ésc tranz. A face să se scorojească. /S + a coroji

A SE SCOROJ//Í pers. 3 se ~éşte intranz. 1) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-şi pierde forma iniţială (din cauza căldurii sau/şi a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scofâlci. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde de pe o suprafaţă prin umflare; a se coşcovi; a se coji; a se coşi. /S + a coroji