SCURTÁ, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micşora lungimea sau înălţimea unui obiect, a reduce din lungime sau din înălţime, a face mai scurt. ♢ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva în imposibilitate de a (mai) face rău. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva în imposibilitate de a bârfi. ♦ (Înv.) A omorî, a executa (prin tăierea capului). 2. Tranz. A alege şi a parcurge distanţa cea mai scurtă între două puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. şi refl. A face să dureze (sau să pară că durează) ori a dura mai puţin. ♦ Intranz. şi tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

A (se) scurta ≠ a (se) lungi

A scurta ≠ a alungi, a prelungi

SCÚRTĂ s. v. adenită.

SCÚRTĂ s. (MED.) uimă, (reg.) moimă, (Mold.) boşoalcă.

SCURTÁ vb. v. ajunge, decapita, prinde, reduce, simplifica, tăia.

SCURTÁ vb. 1. a micşora, a prescurta, a reduce. (Mai ~ din text.) 2. v. prescurta. 3. v. abrevia. 4. (reg.) a reteza. (A ~ o haină.) 5. a tăia. (Mai ~ din poale.) 6. a tăia. (A ~ drumul peste câmp.) 7. v. micşora.

scurtá vb., ind. prez. 1 sg. scurtéz, 3 sg. şi pl. scurteáză

A SCURT//Á ~éz tranz. (dimensiuni, distanţe, termeni etc.) A face să se scurteze. ~ o rochie. ~ drumul. ♢ ~ limba (cuiva) a face (pe cineva) să tacă, punând în imposibilitatea de a bârfi. ~ vorba a pune capăt discuţiei. /Din scurt

A SE SCURT//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A deveni (mai) scurt; a se reduce; a se micşora. /Din scurt

SCÚRT//Ă¹ ~e f. Palton scurt, căptuşit cu blană, cu lână sau cu vată. ~ de piele. /Din scurt

SCÚRT//Ă² ~e f. pop. Inflamaţie a ganglionilor limfatici de la subsuori sau de la stinghii; udmă. A face ~. / Din scurt

SCÚRTĂ, scurte, s.f. – V. scurt (III) [DEX'98]

scurta cuvantare ocazionala