SCUT, scuturi, s.n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme şi mărimi, cu care luptătorii din antichitate şi din evul mediu îşi apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcţie metalică sau de lemn mobilă, folosită la susţinerea peretelui şi a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare şi de căptuşire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafaţă fundamentul platformei, format din şisturi cristaline şi vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuieşte epiderma sau scheletul unor vieţuitoare, având rol protector. – Lat. scutum.

SCUŢ s. v. ţurţur.

SCUT s. (MIL.) pavăză, (înv.) aspidă, calcan. (Ostaş cu ~ şi suliţă.)

SCUT s. v. apărare, apărătoare, armoarii, blazon, emblemă, gardă, grijă, ocroti-re, protecţie, sprijin, stemă, şopron.

scut s. n., pl. scúturi

SCUT ~uri n. 1) (în antichitate şi în evul mediu) Armă defensivă de lemn, de metal sau de piele, cu care luptătorii îşi apărau corpul de lovituri; pavăză. ♢ A se întoarce din luptă cu ~ a ieşi din luptă biruitor. 2) Blazon de forma acestei arme. 3) fig. Persoană sau lucru care protejează; pavăză. 4) fig. Protecţie de care se bucură cineva. Sub ~ul legii. 5) Mască sau paravan folosit de sudori. 6) tehn. Construcţie de protecţie (în mine, în tunele etc.). 7) geol. Porţiune întinsă dintr-o platformă unde ies la suprafaţă rocile fundamentului cutat. 8) biol. Formaţie chitinoasă de protecţie (epidermică sau scheletică) a corpului unor vieţuitoare. /<lat. scutum

scuţ, scúţuri, s.n. (reg.) 1. ţurţur de gheaţă. 2. murdărie, jeg. 3. sloi mare de gheaţă. 4. conglomerat de materii.