SEÁRĂ, seri, s.f. Parte de la sfârşitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârşitul zilei şi momentul când cineva îşi încheie activitatea, se duce la culcare. ♢ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; o dată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ♢ – Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărţire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-şi lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) în timpul de la sfârşitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

Seara ≠ dimineaţa, zori

SEÁRĂ s. v. înserare.

seáră s. f., g.-d. art. sérii; pl. seri

SEÁR//Ă seri f. Interval de timp dintre sfârşitul zilei (de când începe să se întunece) şi începutul nopţii. O ~ de primăvară. ♢ Spre (sau înspre, către) ~ pe înserate. De cu ~ a) încă în seara zilei trecute; b) de cum s-a înserat. Bună ~a (sau ~a bună) formulă de salut folosită seara la venire şi la plecare. [G.-D. serii] /<lat. sera