SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de puteri etc.; a istovi, a epuiza. ♦ A face ca un teren, o livadă etc. să devină neproductive; a sărăci. 2. Intranz. (Despre rezervele de substanţe minerale dintr-un zăcământ) A fi pe terminate sau a se termina. – Secat + suf. -ui.

SECĂTUÍ vb. 1. v. goli. 2. (fig.) a stoarce. (Îl ~ de bani.) 3. (înv. şi reg.) a slei. (A ~ ogorul.) 4. v. ex-tenua.

secătuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. secătuiáscă

A SECĂTU//Í ~iésc 1. tranz. 1) A face să nu mai dispună; a slei. ~ de puteri. 2) (soluri fertile) A face să se secătuiască. 2. intranz. (despre rezerve) A dispărea complet; a seca. /a seca + suf. ~ui

A SE SECĂTU//Í mă ~iésc intranz. 1) (despre soluri) A deveni neroditor. 2) (despre persoane) A-şi slăbi organismul, alimentându-se cu hrană puţină şi lipsită de calorii. /a seca + suf. ~ui