SECRÉŢIE, secreţii, s.f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ♢ Glandă cu secreţie internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreţie externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de formare şi de eliminare a produşilor de secreţie (1). [Var.: secreţiúne s.f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

SECRÉŢIE s. (FIZIOL.) 1. (rar) secretare, (înv.) stoarcere. (~ glandulară.) 2. secreţie endocrină = secreţie internă, (rar) incret, increţie; secreţie exocrină v. excreţie; secreţie externă v. excreţie, secreţie exocrină; secreţie internă v. secreţie endocrină.

secréţie s. f. (sil. -cre-ţi-e), art. secréţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. secréţiei; pl. secréţii, art. secréţiile (sil. -ţi-i-)

SECRÉŢI//E ~i f. 1) Eliminare a unor substanţe care constituie produsul activităţii glandelor din organism. 2) Substanţă produsă de către aceste glande. ♢ Glandă cu ~ internă glandă care îşi elimină secreţia în sânge. Glandă cu ~ externă glandă care îşi elimină secreţia în mediul exterior. [G.-D. secreţiei; Sil. se-cre-ţi-e] /<lat. secretio, ~onis, fr. sécrétion, germ. Sekretion

SECRETIE VAVINALA, CORESPONDENTA SPERMEI, LA FEMEI

SECRÉŢIE s.f. Proprietate pe care o au celulele unor glande de a produce diferite substanţe necesare activităţii organismului; substanţa secretată de aceste glande. ♦ (Bot.) Substanţă organică de tip special, elaborată de plante în timpul activităţii lor vitale. [Gen. -iei, var. secreţiune s.f. / < fr. sécrétion, cf. lat. secretio – separare].

Secretie nazala.