SEDUCĂTÓR, -OÁRE, seducători, -oare, adj., subst. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care seduce, incită, captivează prin aspect, prin fel de a fi etc., (persoană), fermecătoare, încântătoare. 2. S.m. Bărbat care abuzează de buna credinţă a femeilor, ademenindu-le şi seducându-le cu promisiuni înşelătoare; ademenitor, înşelător. – Seduce + suf. -ător.

Seducător ≠ repugnant, repulsiv, respingător, scârbos

SEDUCĂTÓR adj., s. 1. adj. v. încântător. 2. adj. v. ademenitor. 3. adj. atrăgător, (pop. şi fam.) nurliu, (pop. fig.) apetisant, lipicios. (O femeie ~oare.) 4. s., adj. ademenitor, amăgitor, înşelător, (rar) momitor, (înv.) balamut, celuitor, prilăstitor, prilesteţ. (Un ~ de minore.)

seducătór adj. m., s. m., pl. seducătóri; f. sg. şi pl. seducătoáre

SEDUCĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care seduce; în stare să seducă. /a seduce + suf. ~ător

SEDUCĂTÓR² ~i m. Bărbat care seduce. /a seduce + suf. ~ător

SEDUCĂTÓR, -OÁRE adj. (adesea s.) Care seduce; fermecător, încântător. ♦ Ademenitor; înşelător. [Cf. fr. séducteur].