SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor şi a evoluţiei acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ţine de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

SEMÁNTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvânt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.)

semántic adj. m., pl. semántici; f. sg. semántică, pl. semántice

SEMÁNTI//C čă (či, če) Care ţine de semantică; propriu semanticii. Valoare čă. Studiu ~. /<fr. sémantique

SEMÁNTIC, -Ă adj. Referitor la sensurile cuvintelor; semasiologic. [< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn].