SEMEŢÍE, s.f. 1. Mândrie, fală; trufie, îngâmfare, orgoliu. 2. Curaj, îndrăzneală; avânt. [Var.: (reg.) sumeţíe s.f.] – Semeţ + suf. -ie.

Semeţie ≠ simpleţe, simplitate

SEMEŢÍE s. v. aroganţă, impertinenţă, insolenţă, măgărie, necuviinţă, neo-brăzare, neruşinare, obrăznicie, sfrun-tare, trufie, tupeu.

SEMEŢÍE s. 1. v. măreţie. 2. mândrie, (pop.) dârzenie, făloşenie, făloşie. (O ţinută plină de ~.) 3. v. curaj. 4. v. îngâmfare.

semeţíe s. f., art. semeţía, g.-d. art. semeţíei; pl. semeţíi

SEMEŢÍ//E ~i f. 1) Caracter semeţ; fală; măreţie. 2) Atitudine de superioritate nejustificată faţa de alţii; fală; măreţie; îngâmfare; înfumurare; fudulie; mândrie. [G.-D. semeţiei] /semeţ + suf. ~ie