SEMNIFICÁŢIE, semnificaţii, s.f. 1. Conţinut semantic al unui cuvânt; înţeles, sens, accepţie. ♦ (În semiotică) Funcţie a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotaţie. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înţeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanţă, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificaţiúne s.f.] – Din fr. signification (după semn).

SEMNIFICÁŢIE s. 1. (LINGV.) accepţie, conţinut, însemnare, înţeles, sens, valoare, (rar) semantică, semantism, (înv.) noimă, simţ, tâlc. (~ unui cuvânt.) 2. (SEMIOTICĂ) denotaţie. (~ şi conotaţie.) 3. înţeles, raţiune, rost, sens, tâlc, (înv. şi pop.) meşteşug, (pop.) noimă, (Mold. şi Munt.) merchez, (înv.) tocmeală. (Ce ~ are această afirmaţie?) 4. înţeles, mesaj, sens, tâlc, (înv.) socoteală. (~ adâncă a unei poezii.) 5. sens, tâlc, (fig.) preţ. (Iscat-am frumuseţi şi ~ii noi.) 6. importanţă, însemnătate, sens, valoare, (fig.) preţ. (ă actului Unirii.)

semnificáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. semnificáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. semnificáţiei; pl. semnificáţii, art. semnificáţiile (sil. -ţi-i-)

SEMNIFICÁŢI//E ~i f. 1) Conţinut semantic al unui cuvânt al unei forme gramaticale sau al unei construcţii; accepţie. 2) Valoare simbolică a unui fapt sau a unui lucru. [G.-D. semnificaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. signification

SEMNIFICÁŢIE s.f. 1. Înţeles, conţinut semantic al unui cuvânt, al unui semn; sens, accepţie; denotaţie. 2. Ceea ce lasă să se întrevadă ceva. 3. Însemnătatea, valoarea unui lucru. ♦ Mesaj (3). [Gen. -iei, var. semnificaţiune s.f. / cf. fr. signification].