SENTÍNŢĂ, sentinţe, s.f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunţată în primă instanţă. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

SENTÍNŢĂ s. 1. (JUR.) decizie, hotărâre, verdict, (rar) judecată, (înv.) judeţ, lege, proces. (~ într-un litigiu.) 2. aforism, cugetare, dicton, maximă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O celebră ~.)

sentínţă s. f., g.-d. art. sentínţei; pl. sentínţe

SENTÍNŢ//Ă ~e f. 1) Decizie a unei instanţe judecătoreşti. 2) Formulă lapidară conţinând o cugetare sau un gând adânc, o normă de conduită; aforism; maximă. [G.-D. sentinţei] /<lat. sententia, fr. sentence

SENTÍNŢĂ s.f. 1. Hotărâre, decizie a unei instanţe judecătoreşti. ♦ (Fig.) Blam. 2. Maximă, aforism. [< lat. sententia, cf. fr. sentence, it. sentenza].