SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reţinut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de ruşine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se ruşina de... – Din sl. svĕniti sen.

SFIÍ vb. a se jena, a se ruşina, (înv. şi reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teşi. (Hai, nu te ~, spune!)

sfií vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sfiésc, imperf. 3 sg. sfiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. sfiáscă; ger. sfiínd

A SFI//Í ~ésc tranz. A face să se sfiască; a ruşina; a jena. /<sl. svĕniti sen

A SE SFI//Í mă ~ésc intranz. A fi cuprins de ruşine; a se ruşina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen