SFINŢÍT¹ s.n. v. asfinţit.

SFINŢÍT², -Ă, sfinţiţi, -te, adj. (Bis.) 1. Asupra căruia a fost invocat harul divin pentru a-i da un caracter sacru. 2. Epitet de onoare dat clericilor. – V. sfinţi¹.

SFINŢÍT adj. (BIS.) 1. canonizat, (livr.) sacrat, sanctificat. (Mucenic ~.) 2. târnosit. (Biserică ~.)

SFINŢÍT adj. AMEŢIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. HIROTONISIT. HIROTONIT. ÎMBĂTAT. TUR-MENTAT.

SFINŢÍT s. v. amurg, apus, asfinţit, înserare, seară, vest.