SILÍNŢĂ, silinţe, s.f. Stăruinţă îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susţinut în muncă sau la învăţătură; sârguinţă, străduinţă, strădanie, râvnă, zel. ♢ Loc. vb. A-şi da silinţa (sau toată silinţa ori toate silinţele) = a se sili (3). – Sili + suf. -inţă.

Silinţă ≠ nesilinţă

SILÍNŢĂ s. v. constrângere, forţă, silă, silnicie, violenţă.

SILÍNŢĂ s. 1. v. strădanie. 2. efort, încercare, osteneală, sforţare, strădanie, străduinţă. (Toate ~ele lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverenţă. 4. hărnicie, râvnă, sârguinţă, strădanie, străduinţă, vrednicie, zel, (pop.) sârg, (înv.) activitate, diligenţă. (E de admirat ~ lui.) 5. bunăvoinţă, râvnă, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mare lucru.)

silínţă s. f., g.-d. art. silínţei; pl. silínţe

SILÍNŢ//Ă ~e f. Efort (fizic sau intelectual) în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; sârguinţă; străduinţă; asiduitate. ♢ A-şi dă (toată) ~a a-şi da osteneala; a depune eforturi; a face tot posibilul. /a sili + suf. ~inţă