SILUÉTĂ, siluete, s.f. 1. Imagine, înfăţişare reală (şi oarecum neclară în amănuntele ei) a unei fiinţe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. fiinţă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schiţat într-o operă literară. 2. Talie zveltă şi bine proporţionată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporţionat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuş sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei fiinţe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care sunt fixate ţintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.

SILUÉTĂ s. 1. formă. (O ~ străbate întunericul.) 2. linie, talie. (Are o ~ zveltă.)

siluetá vb., ind. prez. 1 sg. siluetéz, 3 sg. şi pl. silueteáză

siluétă s. f. (sil. -lu-e-), pl. siluéte

SILUÉT//Ă ~e f. 1) Imagine (a unui lucru sau a unei fiinţe) proiectată sub formă de undă pe un fond luminos. 2) Configuraţie a corpului unei persoane; statură. 3) Contur al unei fiinţe sau al unui obiect desenat sau decupat. 4) Talie zveltă, bine proporţionată. [Sil. -lu-e-] /<fr. silhouette

SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].

SILUÉTĂ s.f. 1. Imagine a unei fiinţe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos. ♦ Desen care reprezintă contururile unei fiinţe sau ale unui lucru pe un fond deschis. ♦ Desen din placaj sau din carton pe care sunt fixate ţintele la tir. ♦ Element de decor reprezentând tufişuri, profiluri de case etc. 2. Talie zveltă, bine proporţionată. ♦ (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt, a slăbi. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouette, cf. Silhouette – controlor general impopular al finanţelor în Franţa].