SÍNE pron. refl. (Forma accentuată de acuz. pers. 3 pentru toate genurile şi numerele; uneori întărit prin „însuşi“) 1. (Precedat de prep. „pe“ sau înv. „pre“, având funcţie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepoziţii, are funcţie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstanţial) Păstrează totul pentru sine însăşi. ♢ Expr. De la sine = fără ajutorul sau intervenţia cuiva, prin propriile forţe; din proprie iniţiativă. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria conştiinţă, în gând. – Lat. se (după mine, tine).

síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)