SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care ţine de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ♢ Derivaţie sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeaşi sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, acelaşi lucru. „Dovleac“ şi „tărtăcuţă“ desemnează, prin derivaţie sinonimică, „cap“. 2. S.f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) şi al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) şi germ. Synonymik.

SINONÍMIC adj. (LINGV.) identic, sinonim. (Sen-suri ~.)

sinonímic adj. m., pl. sinonímici; f. sg. sinonímică, pl. sinonímice

SINONÍMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de sinonime; propriu sinonimelor. /<fr. synonymique, germ. Synonymik, synonymisch

SINONÍMIC, -Ă adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivaţie sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze în sens figurat acelaşi lucru. [Cf. fr. synonymique].