SLAV, -Ă, slavi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originară de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuieşte în aceste state. 2. Adj. Care aparţine slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ♢ Limba slavă (şi substativat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărţile greceşti de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.

SLAV s., adj. 1. s. slavon, (înv.) şcheau. (Vechii ~.) 2. adj. savon, slavonesc, (livr.) slavic. (Po-pulaţii ~.)

slav s. m., adj. m., pl. slavi; f. sg. slávă, g.-d. art. slávei, pl. sláve

SLAV¹ ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din marele grup de popoare înrudite din Europa, divizat în trei ramuri: de est (ruşii, ucrainenii, bieloruşii), de vest (polonezii, cehii, slovacii etc.) şi de sud (bulgarii, sârbii, croaţii, slovenii etc.). /<fr. Slave

SLAV² ~ă (~i, ~e) Care aparţine slavilor. Limbi ~e. Cultură ~ă. /<fr. slave