SLÁVĂ, slăvi, s.f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ♢ Expr. Slavă Domnului sau slavă ţie, Doamne! = exclamaţie prin care cineva îşi exprimă satisfacţia pentru reuşita unui lucru. 2. Înaltul cerului, văzduh. ♢ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreţie, grandoare a divinităţii. 4. (Înv.; construit cu dativul; cu valoare de prepoziţie) Graţie..., datorită..., mulţumită... – Din sl. slava.

SLÁVĂ s., interj. I. 1. s. v. glorificare. 2. s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceţi ~ eroilor patriei.) 3. s. glorie, grandoare, măreţie, mărire, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.) 4. s. binecuvântare, glori-ficare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire. (~ vremurilor noastre.) 5. interj. v. osana! 6. s. (BIS.) har, mulţumire, mulţumită. (Aducea ~ divinităţii.) II. s. aer, atmosferă, cer, spaţiu, văzduh, zări (pl.), (livr. fig.) eter, tărie. (S-a ridicat în ~.)

SLÁVĂ prep. v. datorită, graţie, mulţumită.

slávă (limba) s. f., g.-d. art. slávei

slávă (glorie, preamărire, înaltul cerului) s. f., g.-d. art. slăvii; pl. slăvi

SLÁV//Ă¹ ~e f. mai ales art. : ~a veche limba literară scrisă a slavilor (sec. IX-XI), formată pe baza traducerilor din cărţile greceşti de cult. /<fr. slave

SLÁV//Ă² slăvi f. 1) Faimă de care se bucură cineva, datorită meritelor sale; strălucire; glorie. A se acoperi de ~. 2) Apreciere publică înaltă (a unei persoane sau a unui lucru) pentru calităţi deosebite; renume; popularitate; faimă; reputaţie. ♢ ~a cerului bolta cerească. A ridica pe cineva în ~ (sau în slăvile cerului) a lăuda pe cineva peste măsură. [G.-D. slăvii] /<sl. slava