SMICEÁ, smicele, s.f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului şi părului, subţire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toţi mugurii vegetativi; p. gener. mlădiţă, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleţ“.

SMICEÁ s. v. lăstar.

smiceá s. f., art. smiceáua, g.-d. art. smicélei; pl. smicéle

SMIC//EÁ ~éle f. 1) Ramură roditoare de măr sau de păr, flexibilă, tăiată cu toţi mugurii vegetativi. 2) Ramură subţire şi flexibilă ruptă dintr-o plantă. [Art. smiceaua] /Orig. nec.

smiceá, smicéle, s.f. 1. (înv. şi reg.) vârf ascuţit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mică din ceva. 3. (înv.) bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva; fărâmă. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu vârf ascuţit: fus, beţişor, cuţitaş, cuţit. 5. (pop.) ramură tânără, lăstar, mladă, mlădiţă. 6. (pop.) ramură de măr sau de păr cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; în sintagmă) sâmcele de ziuă = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subţire de iarbă.