SMIORCĂÍ, smiorcăi, smiórcăi, vb. IV. (Pop. şi fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. şi refl. A plânge (alintat şi prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. s m â r c â i.

SMIORCĂÍ vb. v. scânci.

SMIORCĂÍ vb. 1. a (se) miorcăi, a plânge, (glumeţ) a (se) miorlăi, a orăcăi. (Copilul s-a ~ toată ziua.) 2. a se lamenta, a (se) scânci, a se sclifosi. (Nu te mai ~ atâta!) 3. (reg.) a sfârcâi, a smârcâi. (~ pe nas.)

smiorcăí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. smiórcăi, 3 sg. şi pl. smiórcăie, imperf. 3 sg. smiorcaiá

A SMIORCĂÍ smiórcăi intranz. A trage întruna aerul pe nas (mai ales în timpul plânsului), producând un sunet caracteristic. /smiorc + suf. ~ăi

A SE SMIORCĂÍ mă smiórcăi intranz. A plânge prefăcut, trăgând repetat şi zgomotos aerul pe nas; a se sclifosi. /smiorc + suf. ~ăi