ŞOÁRECE, şoareci, s.m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenuşiu-închis, cu botul ascuţit şi cu coada lungă şi subţire (Mus musculus). ♢ Şoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care îşi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind şi studiind. Şoarece de birou = birocrat. ♢ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâţa (sau ca pisica) cu şoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas şoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâţa (sau ca pisica) cu şoarecele = a-şi bate joc de cineva, ţinându-l într-o situaţie incertă. În gaură (sau în bortă) de şoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de şarpe. ♢ Compus: Şoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); şoarece de pădure = animal rozător care trăieşte în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: şoárec s.m.] – Lat. sorex, -icis.

ŞOÁRECE s. v. chiţcan, liliac.

ŞOÁRECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruş, şoacăţ. 2. (ZOOL.) şoarece-de-câmp (Microtus arvalis) = (reg.) popândău, popândeţ, popândoc, poponeţ; şoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popândău, popânzac, popânzoi, poponeţ. 3. (IHT.) şoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) peşte-jidovesc.

şoárece s. m., pl. şoáreci

ŞoÁrec//e ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenuşie, cu bot ascuţit şi cu coadă lungă, subţire. ♢ ~ de câmp specie de şoarece care trăieşte în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de şoarece care trăieşte în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâţa (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ţinându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită as-cunzătoare. [Sil. şoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis