SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puţin câte puţin, cu buzele ţuguiate (şi cu zgomot). ♦ A bea repede şi cu lăcomie, dintr-o singură înghiţitură (golind vasul). ♢ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva îşi manifestă antipatia faţă de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenţie şi interes pe cineva. 2. A înghiţi. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaţ), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

SORBÍ vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Şarpele îi ~ sângele.) 2. v. absorbi.

sorbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. soárbă

A SORBÍ sorb tranz. 1) (băuturi sau mâncăruri lichide) A bea sau a mânca trăgând în gură puţin câte puţin. 2) A înghiţi dintr-o dată (lăsând vasul gol). 3) fig. A trage în piept cu nesaţ; a inspira adânc. ~ mireasma trandafirilor. ♢ ~ pe cineva cu ochii (sau din ochi, cu privirea) a se uita cu multă dragoste la cineva; a fi îndrăgostit de cineva. /<lat. sorbere