SPERIÁ, spérii, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoşa. ♢ Expr. (Refl.) Se sperie şi de umbra lui, se spune despre o fiinţă foarte fricoasă. 2. Tranz. A face ca o fiinţă sau un grup de fiinţe să se înfricoşeze (de o mişcare ori de o apariţie bruscă şi neaşteptată) şi să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuş. ♢ Expr. A-şi speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. 3. Tranz. (Fam.) A uimi (prin splendoare, frumuseţe, calităţi). ♢ Loc. adj. şi adv. De speriat = ieşit din comun, uimitor; extraordinar. [Pr. : -ri-a] – Lat. *expavorere (< pavor).

SPERIÁ vb. v. uimi, ului.

SPERIÁ vb. 1. a se teme, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târşi. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora. 3. (prin Mold.) a se sâi. (Calul s-a ~.) 4. a (se) intimida, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)

speriá vb. (sil. -ri-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. spérii, 3 sg. şi pl. spérie (sil. -ri-e), 1 pl. speriém; ger. speriínd (sil. -ri-ind)

A SPERIÁ spérii tranz. A face să se sperie. ~ lumea. ♢ ~ cuiva somnul a alunga cuiva somnul. ~ lupul cu pielea oii a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. [Sil. -ri-a] /<lat. espavorare

A SE SPERIÁ mă spérii intranz. A fi cuprins brusc de frică; a se înfricoşa. ♢ Se sperie şi de umbra lui se spune despre cineva foarte fricos. /<lat. espavorare