SPINÁRE, spinări, s.f. 1. (Anat.) Spate (1). ♢ Loc. adv. În (sau pe) spinare sau de-a spinare (sau spinarea), cu spinarea = ţinând o povară peste umăr, pe spate, în spate. ♢ Expr. A cădea în spinarea cuiva = a cădea în grija sau în sarcina cuiva. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a face pe cineva răspunzător de o vină (de obicei fără temei). 2. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stânci; culme prelungită; creastă, coamă. ♦ Creasta unui val de apă. – Lat. spinalis.

SPINÁRE s. 1. v. spate. 2. v. creastă. 3. (GEOGR.) spinări de berbec (pl.) v. roches moutonnees. 4. creastă. (~ unui val.) 5. (BOT.) spinarea-lu-pului (Ahtynum filix femina) = (reg.) feregă.

SPINÁRE s. v. cont, greabăn, muchie, seamă, socoteală.

spináre s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

SPIN//ÁRE ~ări f. 1) (la om şi la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la şale); spate. Măduva ~ării. Şira ~ării. ♢ În (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) în spate. A cădea în ~area cuiva a reveni în sarcina cuiva. A arunca ceva în ~area cuiva a da vina pe o persoană (nevinovată). A trăi pe ~area cuiva a trăi pe cheltuiala altuia. 2) Par-tea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte; creastă; coamă; pisc; vârf; culme; creştet. [G.-D. spinării] /<lat. spinalis