STẤNĂ, stâne, s.f. Aşezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul şi amenajările necesare), unde se adăpostesc oile şi ciobanii şi unde se prepară produsele din laptele oilor. ♢ Expr. A închide lupul în stână = a-şi aduce duşmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.

STÁNĂ, stane, s.f. Bloc, bolovan mare de piatră; p. ext. stâncă. ♢ Expr. A rămâne (sau a sta, a fi etc.) (ca o) stană (de piatră) = a rămâne (sau a sta, a fi etc.) încremenit, nemişcat. [Var.: (reg.) stan, stean s.n.]

STÂNĂ s. târlă, (rar) oierie, (reg.) băcie, căşărie, colibă, mandră, mutare, odalâc, sălaş, (prin Transilv., Ban. şi vestul Munt.) staul. (O ~ de oi, la munte.)

STÁNĂ s. v. abis, adânc, prăpastie, stâncă.

stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne

stână s. f., g.-d. art. stânei; pl. stâne

STÁN//Ă ~e f. Bolovan mare şi greu. ~ de piatră. ♢ A rămâne (sau a sta, a fi) ca o ~ de piatră a rămâne (a sta, a fi) înlemnit. /<sl. stanu

STÂN//Ă ~e f. 1) Construcţie primitiva în afara satului, unde se adăpostesc oile şi ciobanii vara şi unde se prepară produsele din laptele oilor; oierie; târlă. 2) Loc unde se află această construcţie. ♢ A închide lupul în ~ a-şi aduce duşmanii în casă. [G.-D. stânei] /Cuv. autoht.