STÂNJENÉL, stânjenei, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie şi cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s.m.] – Stânjen + suf. -el.

STÂNJENÉL s. v. răţişoară.

STÂNJENÉL s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stânjen, (reg.) ceapă, cocoş, cocoşel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniţă, tulipan, coada-cocoşului, cosiţa-fetelor, floa-re-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stânjen, (reg.) lilion-păsăresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stânjen de baltă, stânjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-gal-ben, lilie-galbenă.

stânjenél s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii

STÂNJENÉ//L ~i m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosită în farmaceutică şi parfumerie; iris. 2) Floare a acestei plante. /stânjen + suf. ~el