STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine aşezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanţe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacţie. ♦ (Despre populaţii) Care locuieşte permanent în acelaşi loc. – Din lat. stabilis.

Stabil ≠ fluctuant, instabil, mobil, neconstant, schimbător, variabil, nestabil

STABÍL adj. 1. v. fix. 2. fix, permanent, statornic. (O aşezare ~.) 3. fixat, sedentar, statornic, (înv.) aşezător, stătător. (Populaţii ~.) 4. statornic, (pop.) vătraş. (Ţigani ~.) 5. v. consecvent. 6. v. du-rabil.

stabíl adj. m., pl. stabíli; f. sg. stabílă, pl. stabíle

STABÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care rămâne în aceeaşi stare; bine aşezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se menţine la acelaşi nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuieşte permanent în acelaşi loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile

STABÍL, -Ă adj. 1. Trainic, bine aşezat, solid. ♦ (Chim.; despre substanţe) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populaţii) Care locuieşte permanent în acelaşi loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile].