STABILIZATÓR, -OÁRE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S.n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S.n. Aparat sau dispozitiv pentru menţinerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S.n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S.n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S.m. Substanţă care se adaugă unei soluţii pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

STABILIZATÓR s. (CHIM.) stabilizant.

stabilizatór adj. m., (chim.) s. m., pl. stabilizatóri; f. sg. şi pl. stabilizatoáre

stabilizatór (tehn.) s. n., pl. stabilizatoáre

STABILIZAT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care stabilizează; care face stabil. /<fr. stabilisateur

STABILIZAT//ÓR² ~oáre n. 1) Aparat care menţine constantă tensiunea electrică de alimentare, indiferent de variaţiile tensiunii din reţea. 2) Parte imobilă la un aparat de zbor menită să-i asigure stabilitatea în atmosferă. 3) Dispozitiv care împiedică oscilaţiile prea mari ale unui vehicul de apă. /<fr. stabilisateur

STABILIZATÓR³ ~i m. Substanţă chimică care poate stabiliza altă substanţă. /<fr. stabilisateur

STABILIZATÓR, -OÁRE adj. Care dă stabilitate. // s.n. 1. Partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilaţiile unei nave. 3. Aparat pentru menţinerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. // s.m. Substanţă care se adaugă unei soluţii coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].