STÁNIU s.n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil şi ductil, care se foloseşte în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum.

STÁNIU s. (CHIM.) cositor, (Transilv. şi Ban.) pleu.

stániu s. n. [-niu pron. -niu], art. stániul; simb. Sn

STÁNIU n. Metal moale, alb-argintiu, maleabil şi ductil, întrebuinţat la spoirea altor metale pentru a le proteja de coroziune şi la fabricarea tinichelei; cositor. /<lat. stannum, stagnum, it. stagno

STÁNIU s.n. Metal alb-argintiu, moale, maleabil şi ductil; cositor. [Pron. -niu. / < lat. stannum, cf. it. stagno, germ. Stannum].