STRĂMUTÁRE, strămutări, s.f. Acţiunea de a (se) strămuta şi rezultatul ei. ♦ Trimitere a unui proces de la o instanţă la alta de acelaşi grad sau de la un organ de urmărire penală la altul. – V. strămuta.

STRĂMUTÁRE s. v. metamorfozare, metamor-foză, modificare, prefacere, preschim-bare, schimbare, transformare.

STRĂMUTÁRE s. 1. dislocare. (~ unei populaţii.) 2. deplasare, mutare, (fam.) trambalare. (~ cuiva dintr-un loc în altul.) 3. mutare, mutat, permutare, permutaţie, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.)

strămutáre s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări