STRIDÉNT, -Ă, stridenţi, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuţit şi puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; şocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; ţipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.

STRIDÉNT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascuţit. (Scotea sunete ~.) 3. ţipător. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, ţipător, violent, (rar) strigător, (franţuzism) criant. (Culori, nuanţe ~.)

stridént adj. m., pl. stridénţi; f. sg. stridéntă, pl. stridénte

STRIDEN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) şi adverbial (despre sunete, strigăte, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternică şi neplăcută; ţipător. 2) (despre culori) Care este foarte viu; bătător la ochi; ţipător; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente

strident

STRIDÉNT, -Ă adj. (Despre sunete) Ascuţit, tare, ţipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. ♦ (Despre culori) Bătător la ochi, ţipător. ♦ (Fig.) Izbitor. [< fr. strident, cf. lat. stridere – a ţipa].