STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ţine în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ţine din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună.

A struni ≠ a dezacorda

STRUNÍ vb. v. acorda, birui, înfrâna, înfrânge, înstruna, învinge, stăpâni.

STRUNÍ vb. 1. v. încorda. 2. a domoli, a înfrâna, a linişti. (A ~ un cal.) 3. a înfrâna, a reţine, (înv. fig.) a hăţui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici!)

struní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. struneáscă

A STRUN//Í ~ésc tranz. 1) (caii) A stăpâni cu ajuorul frâului; a înfrâna; a domoli. ♢ A-şi ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorită prin întinderea sau slăbirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obişnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, întinzând bine firele (ca struna). /Din strună