SUBIECTIVÍSM s.n. 1. Orientare, tendinţă în filozofie care neagă existenţa lumii exterioare, reducând realitatea la conştiinţa pe care subiectul o are despre aceasta. 2. (Rar) Subiectivitate. – Subiectiv + suf. -ism (după fr. subjectivisme).

SUBIECTIVÍSM s. 1. v. părtinire. 2. subiectivitate. (~ul cuiva într-o problemă.) 3. personalism.

subiectivísm s. n. (sil. -biec-; mf. sub-)

SUBIECTIVÍSM n. 1) Orientare filozofică care consideră că ceea ce există în realitate este în funcţie de subiectul gânditor sau de conştiinţă. 2) Curent în sociologie conform căruia dezvoltarea societăţii este determinată de factori subiectivi (voinţa, stăruinţa unor personalităţi etc.). 3) Atitudine personală, părtinitoare. /<fr. subjectivisme, germ. Sub-jectivismus

SUBIECTIVÍSM s.n. 1. Orientare filozofică idealistă care neagă existenţa lumii obiective cu legile ei, existenţa unui determinism obiectiv, considerând voinţa şi conştiinţa ca singurul factor determinant. 2. Atitudine personală, părtinitoare faţă de cineva sau ceva. [Cf. fr. subjectivisme].