SUPÁ, supez, vb. I. Intranz. A lua masa seara târziu (după un spectacol). – Din fr. souper.

SÚPĂ, supe, s.f. Fiertură de carne, de legume sau de carne cu legume, uneori cu adaos de tăiţei, fidea etc. – Din fr. soupe.

ŞÚPĂ s. v. escortă, şopron.

SUPÁ vb. v. cina.

SÚPĂ s. (pop.) zeamă, (reg.) sorbitură. (~ de pasăre.)

supá vb., ind. prez. 1 sg. supéz, 3 sg. şi pl. supeáză

súpă s. f., g.-d. art. súpei; (feluri, porţii) pl. súpe

A SUP//Á ~éz tranz. livr. A cina târziu (după o reprezentaţie). /<fr. souper

SÚP//Ă ~e f. Fel de mâncare lichidă, pregătită prin fierberea cărnii sau/şi a legumelor (uneori cu adaos de paste făinoase). [G.-D. supei] /<fr. soupe

şúpă², şúpe, s.f. (reg.) 1. escortă de soldaţi. 2. putere, forţă. 3. (în forma: şub) lovitură, izbitură. 4. (în construcţie) de-a şupa = numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalţi cu un ştergar, până când reuşeşte să-l reţină. 5. persoană care este lovită cu ştergarul în jocul respectiv.

şúpă³, s.f. sg. (reg.) 1. bucată de drum. 2. (în expr.) a mânca de-a şupa (de şupă) = a mânca în grabă, din fugă.