SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcţii sau în obligaţii, a ţine locul. ♦ A ţine loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipseşte; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin).

SUPLINÍ vb. a înlocui. (Pe timpul cât m-a ~ la catedră.)

supliní vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 sg. şi pl. suplineáscă

A SUPLIN//Í ~ésc tranz. 1) (persoane sau obiecte) A schimba (într-o calitate), ţinând locul temporar; a substitui; a înlocui. 2) A întregi, adăugând ceea ce lipseşte; a completa; a complini. /<it. supplire