SUPRANÚME, supranume, s.n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanţă de altă persoană cu acelaşi nume. ♦ Poreclă. – Supra- + nume (după fr. surnom).

SUPRANÚME s. nume, poreclă, (livr.) cognomen, (franţuzism) sobrichet, (înv. şi reg.) sclitadă, (Olt., Munt. şi Transilv.) ponos, (înv.) porecli-tură. (I-a pus ca ~ ...)

supranúme s. n. (sil. -pra-) → nume

SUPRANÚME ~ n. Nume adăugat la numele individual al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o distinge de altele purtând acelaşi nume. /supra- + nume