SURCEÁ, -ÍCĂ, surcele, s.f. Aşchie care sare când se ciopleşte sau când se taie un lemn, surcel; p. ext. vreasc, gătej, beţişor. – Refăcut din surcele (pl. lui surcel).

SURCEÁ s. 1. aşchie, surcică, ţandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălângă, (Transilv.) scărâmbă, (prin Bucov.) sclepniţă, (Transilv. şi Mold.) scoarţă, (înv.) oţapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle

surceá/surcícă s. f., g.-d. art. surcélei; pl. surcéle