SUSPÉNSIE, suspensii, s.f. 1. Întrerupere (intenţionată) a şirului gândirii, a frazei. ♢ Loc. adj. şi adv. În suspensie = amânat, oprit, suspendat (temporar). 2. (Chim.) Sistem dispers solid-fluid, în care faza solidă dispersă este în echilibru sau are un ritm de depunere neglijabil. 3. (Tehn.) Fel de susţinere a părţii mobile a unui instrument; ansamblul pieselor care susţin echipamentul mobil al unui instrument. 4. Legătură elastică sau flexibilă între un sistem tehnic şi elementele pe care se sprijină. ♦ Spec. Legătură elastică dintre şasiul unui vehicul şi osiile lui, care amortizează şocurile puternice şi asigură mobilitatea şi stabilitatea vehiculului. [Var.: suspensiúne s.f.] – Din fr. suspension.

SUSPÉNSIE s. pauză. (Momente de ~.)

suspénsie s. f. (sil. -si-e), art. suspénsia (sil. -si-a), g.-d. art. suspénsiei; pl. suspénsii, art. suspénsiile (sil. -si-i-)

SUSPÉNSI//E ~i f. 1) Legătură elastică (sau prin cablu) dintre un sistem tehnic şi elementele sale de sprijin. 2) Totalitate a particulelor formate într-o substanţă solidă dispersată într-un fluid. ♢ În ~ a) se spune despre acţiuni (juridice) amânate temporar; b) se spune despre o substanţă dispersată într-un fluid. 3) Întrerupere a vorbirii (reprezentată în scris prin trei puncte). Puncte de ~. [G.-D. suspensiei; Sil. -si-e] /<fr. suspension, lat. suspensio, ~onis