SUTURÁ, suturez, vb. I. Tranz. (Med.) A face o sutură (2). – Din fr. suturer.

SUTÚRĂ, suturi, s.f. 1. (Anat.) Tip de articulaţie în care oasele sunt fixe. 2. (Med.) Cusătură folosită în chirurgie pentru a reuni marginile unei plăgi, extremităţile unui tendon sau ale unui nerv tăiat, fragmentele unui os fracturat etc. – Din fr. suture.

suturá vb., ind. prez. 1 sg. suturéz, 3 sg. şi pl. sutureáză

sutúră s. f., g.-d. art. sutúrii; pl. sutúri

A SUTUR//Á ~éz tranz. med. (răni, ţesuturi, organe) A coase cu fire de aţă, reunind marginile; a uni printr-o sutură. /<fr. suturer

SUTÚR//Ă ~i f. 1) Cusătură care uneşte ţesuturile lezate accidental sau în cursul unei operaţii. 2) Intervenţie chirurgicală de efectuare a unei asemenea cusături. 3) Tip de articulaţie fixă a unor oase. ~ craniană. /<fr. suture