TÂLHĂRÍE, tâlhării, s.f. Furt însoţit de ameninţări sau violenţă; p. gener. furt, hoţie. – Tâlhar + suf. -ie.

TÂLHĂRÍE s. v. furat, furătură, furt, haiducie, hoţie, pungăşeală, pungăşie.

TÂLHĂRÍE s. banditism, gangsterism, jaf, (franţu-zism) brigandaj, (înv. şi reg.) tâlhărit, (reg.) robălie, (înv.) tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag. (Stârpirea ~.)

tâlhăríe s. f., art. tâlhăría, g.-d. art. tâlhăríei; pl. tâlhăríi, art. tâlhăríile

TÂLHĂRÍ//E ~i f. Faptă de tâlhar; brigandaj. [G.-D. tâlhăriei] /tâlhar + suf. ~ie