TĂIETÓR², tăietori, s.m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor în abator. ♦ (Înv.) Omorâtor, ucigaş. – Din tăia + suf. -(ă) tor.

TĂIETÓR³, -OÁRE, tăietori, -oare, adj. (Înv.) Care taie; tăios, ascuţit. – Din tăia + suf. -(ă)tor.

TĂIETÓR¹, tăietoare, s.n. Buştean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaţilor la moarte. – Din tăia + suf. -(ă)tor.

TĂIETÓR, -OÁRE, tăietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; tăios; ascuţit. 2. S.f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis şi cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). 3. S.n. Buştean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiş (2); (în trecut) trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaţilor la moarte. 4. S.m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ător.

TĂIETÓR s. v. butuc.

TĂIETÓR adj. v. ascuţit, tăios.

tăietór adj. m., (persoană) s. m., pl. tăietóri; f. sg. şi pl. tăietoáre

tăietór (butuc) s. n., pl. tăietoáre

TĂIET//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care taie. /a tăia + suf. ~tor

TĂIET//ÓR² ~oáre n. 1) Buştean pe care se aşază lemnele, pentru a le tăia sau a le despica. 2) (în trecut) Trunchi pe care călăul decapita condamnaţii la moarte. /a tăia + suf. ~tor

TĂIETÓR³ ~i m. Muncitor specializat în operaţii de tăiere a lemnelor. ~ de pădure. /a tăia + suf. ~tor