TĂVĂLÚG, tăvălugi, s.m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulţi cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ şi la netezirea şi tasarea solului înainte şi după însămânţare; cilindru greu, folosit la anumite maşini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ♢ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tăvălugul (sau, adverbial, tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. şi: (n.) tăvăluguri. – Var. tăvălúc s.m.] – Tăvăli + suf. -ug.

TĂVĂLÚG s. v. buhai, ciurlan, coinac, sal-cicorn, săricică.

TĂVĂLÚG s. 1. (AGRIC.) vălătuc, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. şi Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ul se îndeasă solul semănat.) 2. (TEHN.) (reg.) sul. (~ pentru nivelarea solului.) 3. (AGRIC.) val. (~ pentru treieratul rudimentar.)

tăvălúg s. m./s. n., pl. tăvălúgi/tăvălúguri

TĂVĂLÚ//G ~gi m. 1) Unealtă sau maşină agricolă, constând din unul sau mai mulţi cilindri, folosită în lucrările de îndesare şi de nivelare a pământului înante şi după însămânţare. ♢ (A se da, a se duce) de-a ~gul a se duce de-a rostogolul. 2) înv. Instrument de treierat, format dintr-un cilindru de lemn, care se roteşte în jurul unui ax fix. [Pl. şi tăvăluguri] /a (se) tăvăli + suf. ~ug