TABÁC¹, tabacuri, s.n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABÁC², tabaci, s.m. Tăbăcar. – Din tc. tabāk.

TABÁC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.

tabác (tăbăcar) s. m., pl. tabáci

tabác (tutun) s. n., pl. tabácuri

TABÁC¹ ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak

TABÁ//C² ~ci m. rar Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor; argăsitor; dubălar; tăbăcar. /<turc. tabak