TAUTOLOGÍE, tautologii, s.f. 1. Greşeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiaşi idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm. 2. Fenomen sintactic care constă în repetarea unor cuvinte cu acelaşi sens, dar cu funcţiuni diferite, marcate de obicei prin deosebire de intonaţie sau de formă şi care, exprimând identitatea celor doi termeni, are rolul de a sublinia o calitate sau o acţiune. 3. (Log.) Judecată în care subiectul şi predicatul sunt exact aceeaşi noţiune. 4. Expresie din logica simbolică, care, în limitele unui sistem formal, este adevărată în orice interpretare. [Pr.: ta-u-] – Din fr. tautologie, lat. tautologia.

TAUTOLOGÍE s. 1. v. pleonasm. 2. (în logica simbolică) expresie identic-adevărată, expresie validă, lege logică, teză logică.

tautologíe s. f. (sil. ta-u-), art. tautología, g.-d. art. tautologíei; pl. tautologíi, art. tautologíile

TAUTOLOGÍ//E ~i f. 1) Repetare inutilă a aceluiaşi gând, formulat prin aceleaşi cuvinte sau prin cuvinte apropiate ca sens. 2) lingv. Greşeală constând în repetarea unor cuvinte identice sau apropiate ca sens şi ca expresie, dar diferite sub raport sintactic. 3) log. Judecată în care subiectul şi predicatul exprimă exact aceeaşi noţiune. [G.-D. tautologiei; Sil. ta-u-] /<fr. tautologie, lat. tautologia