TÉICĂ, teici, s.f. 1. Cutie mobilă (de lemn) în care cad grăunţele din coşul morii înainte de a trece între pietre. 2. Jgheab din care beau sau mănâncă vitele şi păsările. 3. (Reg.) Mic vas de lemn legat de o prăjină, cu care se scoate apă dintr-un puţ. [Var.: téucă s.f.] – Et. nec.

TÉICĂ s. v. adăpătoare, jgheab, mătuşă, tanti, troacă, uluc.

TÉICĂ s. (TEHN.) (pop.) scuturătoare, (reg.) copăiţă, covăţică, pârpăriţă, postăviţă, scafă, scoculeţ, tigăiţă, titirez, (prin Olt.) tigaie. (~ la coşul morii.)

teícă s. f., g.-d. art. teícii; pl. téici

TÉI//CĂ ~ci f. 1) Vas mobil de lemn, în care cad grăunţele din coşul morii şi de unde trec între pietre. 2) Vas în formă de jgheab din care beau sau mănâncă animalele; treucă; troacă. 3) reg. Căldare din doage, prinsă la o prăjină pentru a scoate apă din fântână. [Sil. tei-] /Orig. nec.