TEMELÍE, temelii, s.f. Partea inferioară a unei construcţii, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundaţie, fundament, bază. ♢ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârşire, radical. ♢ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije.

TEMELÍE s. 1. v. fundament. 2. v. bază.

TEMELÍE s. v. epactă.

temelíe s. f., art. temelía, g.-d. art. temelíei; pl. temelíi, art. temelíile

TEMELÍ//E ~i f. Totalitate a elementelor de rezistenţă pe care se sprijină o construcţie; fundament; bază. ♢ Din (sau până în) ~ (sau ~i) cu desăvârşire; cu totul; până la bază; radical. A pune ~ea a întemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije