TENCUIÁLĂ, tencuieli, s.f. Strat de mortar care se aşterne pe ziduri şi pe tavane pentru a le proteja şi pentru a obţine suprafeţe netede, cu aspect plăcut. ♦ Tencuire, tencuit¹. [Pr.: -cu-ia-] – Tencui + suf. -eală.

TENCUIÁLĂ s. (CONSTR.) (înv. şi reg.) rasol, rasoleală, (reg.) tencuitură, (Ban.) drişcuială, (Transilv., Ban., prin Bucov.) maltăr, (prin Munt.) morânceală, (prin Transilv.) scrob, şlipă, (Tran-silv.) văcălaş, văcăluială. (~ la un perete.)

tencuiálă s. f., g.-d. art. tencuiélii; pl. tencuiéli

TENCU//IÁLĂ ~iéli f. Strat de mortar aplicat pe suprafaţa pereţilor şi a tavanului pentru a le proteja şi a le netezi. ♢ ~ uscată plăci de ipsos care se întrebuinţează în locul tencuielii obişnuite. [G.-D. tencuielii] /a tencui + suf. ~eală